În loc de P.S.
pentru cateva oi cufurite, ai omotit toata turma
Da, eu știu. Întotdeauna știam – blogul meu pentru voi este o comoditate. Dimineața v-ați făcut o cafeluță, ați intrat aici la mine, ați citit vreo povestioară despre Bianca și Valera și v-ați încărcat bateria pe toată ziua. V-ați obișnuit cu asta, cum se obișnuiește omul să aibă telefon mobil cu 30 de melodii diferite, ori să i se dea ajutorul social de 50 de lei în fiecare lună. Ați intrat, ați citit și v-ați dus, poate, ați pus și un like, uneori. Alteori nu ați lăsat nici un like, un comentariu, nici o urmă ca să știu că ați intrat, că sunteți cititorii mei.
De vreo câteva ori mi-ați înaintat și pretenții, că chipurile, nu muncesc suficient, ori că o iau razna, ori că m-am schimbat. Și eu înțeleg natura acestei pretenții. Fiecare vrea să fie distrat ca un prunc cu suzete și zurgălăi: ici un articolaș hazliu de la lup, cole o poză cu motănei, o brokerșă ori memuri de la 9gag pe FB. Iar seara se poate și un film de pe torrents. Сделайте мне нескучно.
(De altfel, asta este și esența așa zisei lupte pentru libertatea internetului, și împotriva acelei ACTA și SOPA, consumatorii se tem că nu vor mai avea acces gratuit la jiucărelele cu care s-au obișnuit.)
Articolele mele care vă cer un efort intelectual cât de mic vă plictisesc. Textele trebuie să fie scurte și hazlii. Chiar și atunci când nu este vorba despre politică: aici eu chiar înțeleg plictiseala și apatia oamenilor. Postările care vă cer o implicare chiar și absolut simbolică (sub forma unui ”recommend” de exemplu, care să sugereze că da, și eu cred la fel) vă enervează. Articolele care vorbesc de niște probleme vă scot din starea de comfort și beatitudine. Nu cere Lupule, nimic de la noi, dă-ne nouă astăzi haleava noastră cea de toate zilele și dispari. Parcă vă aud: of, numa nu despre politică. Ori se mai spune și așa: ian lasă nu mai fi și tu așa ideinaia. 
Da, haideți mai bine să ridicăm paharele. Moldovenii, lucru știut, sunt prieteni foarte solidari mai ales la petreceri.
Vina, desigur nu este a voastră. Vina este a mea, care a crezut că cititorii unui blog moldovenesc pot să facă ce fac de exemplu, cititorii unui blog occidental: am citit recent cum niște americani și-au recuperat un telefon pierdut cu ajutorul prietenilor virtuali (îl găsise cineva și nu vroia să-l restituie).
Eu n-am pierdut deocamdată nici un telefon și n-am nevoie de nimic de la voi pentru mine personal. Dar văd cum în goana asta după distracție și divertisment noi toți ne pierdem chipul uman. Cele mai mari rele nu se fac cu mâinile a câtorva răufăcători, ci cu indiferența a sute și mii de oameni cumsecade, complici care stau, se uită, tac și nu fac nimic. Sau aprobă tacit. Câți dintre voi ați plăcut acest articol? Ori pe ăsta? Ați aprobat pentru că sunteți druji, cumătri, amici de pahar, ibovnici cu autorul? Ori vi s-a părut distractiv că cineva este umilit în mod public și acel cineva este o femeie?
Nu pot să știu. Dar în același timp nu văd diferența dintre Focșa, care primește un ”like” de la un nănaș la procuratură, și un blogger care primește un ”like” de la un nănaș de pe Facebook. Acest cinism, indiferența totală, oportunismul mă intoxică, și nu este nimic inedit în reacția mea. Eu nu vreau să mai scriu într-un spațiu unde nenormalitatea este ridicată în rang de normalitate, unde nu există repere morale, unde un leu este egal cu 2, iar furatul pozelor de prin rețele sociale și batjocorirea cuiva este egal cu democrația.
Au mai fost și alții care într-un moment sau altul, au plecat pentru că au văzut cum oamenii pe care îi credeau prieteni și adepți mănâncă banane cu dodonii, se cătăie cu limuzina companiilor de telefonie mobilă, ori îți aplică lovituri sub centură, tirajând informație confidențială.
Unii au revenit cu totul, alții – doar parțial, altcineva nu s-a mai întors.
Nu știu încă eu ce voi face. Dacă și mă voi întoarce undeva, sub alt nume, la altă adresă, probabil mă voi gândi foarte bine cum să mă detașez de lucrurile pe care le-am descris.
Loading ...