Рылическое

Aud un trosnet în desiş şi ştiu că acuş cineva îmi va începe a sufla fierbinte în ceafă, spânzurându-şi nonşalant coada peste umărul meu. Read the rest of this entry »

Tags:

Guest post de Radu Lisita :)

Știrea spune că deputații absentează abundent de la serviciu fără motive.

Fix ca în clasele de gimnaziu. Ăia din gimnaziu fug de la orele evaluări – ăștia de la ședințe. Am vrut să zic că diferența e între creieri – da nu, aici e asemănare. Creier necopt, creier verde pentru toți.

Și să ne gândim în cor: la ce te freacă diriginții că absentezi? Că pe ei la rândul lor îi freacă cineva. Pe acei cineva îi făcăluiește iarăși, altcineva și tot așa. Până se ajunge la exemplarii din parlament, că de la ei se începe tot, dar exemplarii tot absentează. Și totuși, pentru ce ești fricționat, frecat, ros? Fiindcă există niște indiferenți mai sus.

Țara asta e o jucărie. Vrem o conducem vrem – nu, că ea poate și singură. Vrem venim, vrem stăm acasă, că suntem sus și nimeni nu se obosește să ne… știți voi..

Radu Lisiţă

alde spam

De obicei, şterg fără să mă uit. Dar acest mesaj mi-a atras atenţia.

Cred că prin mesajul incifrat: Prostitution, cheaper than dating.

Здравствуйте дорогие господа

Потребность знакомства для секса метро Улица Подбельского в столице Российской Федерации не знает ограничений. С каждым днем количество предложений проститутки москвы увеличивается, однако, справедливости ради, следует отметить, что девушки представительниц древнейшей профессии здесь всегда хватало, даже в старые времена. И это не удивительно, ведь только проститутки москвы способны предоставить полный спектр секс знакомства, не требуя цветов, вина и конфет, при этом их стоимость явно не будет высока.

Lizoanca la 13 ani

De fapt, o cheamă nu Lizoanca, ci Dorina, are tocmai 13 ani şi este fată bună de măritat. Mai ales că peste câteva zile va naşte, dacă nu a născut încă. După naştere va face probabil o nuntă frumoasă cu iubirea vieţii ei care are 23 de ani şi vine într-o fugă de la Moscova ca să-i fie alături. Cel puţin aşa se înţelege din presa care prezintă cazul ca pe o poveste cu happy end. Tinerii sunt împreună de doi ani, şi asta ne-o spune aproape euforic “prima televiziune de ştiri”. Am uitat să vă spun că a fost teveul la maternitate, după care s-a scris despre Dorina şi în ziare. La rubrica ŞOCANT, bineînţeles. Read the rest of this entry »

Tags: ,

Botezul ucigaş

Un bebeluş de o lună şi jumătate a murit în timpul botezului. În timp ce copilul se sufoca în braţele naşului, preotul se răţoia “faceţi linişte, se citeşte sfânta rugăciune”. Mama, bănuiesc, era pe afară, că aşa se cuvine pe la ortodocşi.

Ştirea afost dată la ProTV, dar comentariile, ca de obicei, sunt mai interesante ca ştirile.

Ana, de exemplu, vede chiar un prilej de bucurile în această situaţie:

Cine moare la botez in rind cu sfintii se pune!La fel ca si mama care moare la nastere se socoate in rind cu mucenicii. Intradeva r e dureros pt parinti,dar ar trebui sa se gindeasca ca prin moartea acestui copil poate primesc ei mintuirea.Asa ca nu mai faceti atita panica,sa va bucurati ca a decedat in asa ciscumstanta si nu drogat,ucis sau prin alte morit naprasnice. protv nu face decit sa denegreze pe cit poate biserica si tot ce ii sta in cale,mare dreptate au juristii cind le zic pe nume!!!

Din alt comentariu aflăm că de fapt, noi suntem proşti, iar copilul a murit nu din vina preotului, care l-a băgat cu capul în apă, dar pentru păcatele părinţilor:

eu kred ca nu are nici o importanta daca suntem moldoveni sau daca suntem credinciosi…sau ce fraude fac preotii …..poate problema e alta… poate parintii au gresit mai inainte,si acest bebelus acum a rasplatit greseala parintilor,,,,poate idee principala nu e ca a murit stupid, k a murit in biserika.. poate ideea e ca a murit pentru ceva,,, nu din neatentia cuiva….eu stiu kazuri kind kopiii au platit ku viata pentru ceea ce parintii au facut in trecut.. asa ca de prostia moldovenilor sau de cauzele banale de deces in moldova nici nu putem sa vb…..>

Ira ne aminteşte ce spune Mântuitorul: lăsaţi copiii să vină la mine.

Nu judecati, si nu veti fi judecat. In rugaciunea pe care o rostim mai toti tatal nostru asa se spune – si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri-. Voi credeti ca preotu respectiv, asa io venit lui chef sa stea vreo 3 ani la inkisoare si hai so hotarit sa omoare un bebelus??? Mai intii puneti ratiunea in aplikatie, si dupa aia mai scriti, ca nu aveti dreptate, ma refer la unii. Si pe urma, parintii sunt respoonsabili, ei lau dus la botez, nu ia tras preotu de mina pe niciunu… Ce spune MIntuitorul nostru? -lasati copiii sa vina la mine, ca a acelora este imparatia cerurilor-, mai cititi ce scrie Sfinta Scriptura si nu judecati degeaba preotu, cine va da dreptu sa judecati???

Iar Corleone_di_Moldova ne aminteşte că preoţii n-au făcut cursuri de ţinut copiii în cristelniţă:

In primul rand as vrea sa va intreb cate cazuri de inec la copii au fost in timpul botezului? Statistic vorbind va asigur ca nici unul. Din 2010 am intrat intr-o alta era sau ce? In al doilea rand, uitandu-ma atent la preotul din reprtaj, am vazut ca nu era tanar, deci omul avea experienta in a tine copilul pentru botez. Toti acum striga in gura mare sa-l dam in judecata pe preot, dar pentru ce? Nu stiu daca ati stiut, dar seminarul de teologie nu are cursuri speciale de tinut copii in cristelnita, sa fim seriosi. Copilul a murit in drum spre spital, deci ipotetic vorbind in caz de inec, de ce parintii, nasii, rudele nu i-au acordat copilului primul ajutor medical in caz de inec. Din puct de vedere medicinal, spuma la gura este rezultatul unei probleme cardiovasculare. Copilul a murit in drum spre spital (relatat reportaj), deci trebuie sa asteptam concluzia medicilor legisti… Fisa medicolegala de la nastere este ok? Au fost parintii bolnavi de boli venerice in tinerete? – acestea sunt intrebarile pe care trebuie sa ni le punem… Am si eu ultima intrebare : din toti cei care posteaza comentarii la acest subiect cati au studii in medicina?

Tags: , , ,

Ş-ş-ş-ş…

De ce strigi? Nu fă gălăgie. Ai să-mi trezeşti hormonul cela care răspunde de tandreţe, iar am uitat cum îi spune. Şi am să psihuesc, şi am s-o şterg în deşert pe o jumătate de an…

Toţi şacalii şi lupuşorii locali ai mei or să fie.

Atmosfera acolo-i fierbinte, iar ei au nasul rece, şi coada o ţin ridicată sus…  :)

Cei mai trişti ca noi

…mai trişti ca noi sunt vedetele. Oamenii, care nu au dreptul la propriile greşeli, aşa cum avem noi toţi. Câte odată îmi pare că întrega lor viaţă este o halcă mare de carne proaspătă din care se hrănesc tot felul de “paparazzi star” şi gloatele care le fac tirajele.  Ei sunt cei care nu pot să trăiască cum vor, şi nici să moară cum vor nu pot. Plecând, ei nu lasă doar copiii fără mamă, ei lasă milioane de oameni fără jucăria preferată, şi asta e mult mai grav. Read the rest of this entry »

Tags: ,