Lupul Sur

Nu te-am iubit niciodată, anotimp al despărţirilor şi deşertăciunilor. Încă de când eram copil, şi nu aveam cu cine să-mi serbez ziua de naştere, pentru că toţi prietenii mei plecau. La mare, sau la ţară. Cu timpul, despărţirile mele au trecut de pe plan extern pe plan intern. În fiecare an, în august, cineva pleacă chiar dacă fizic rămâne prin preajmă. Anul acesta, plec chiar eu.

Vara pierd oameni, dar şi iluzii. Se întâmplă de obicei în august. Luna asta îmi distruge un castel de nisip după altul. Ştiţi voi, viaţa care bate filmul. Un cărăbuş de mai care după legile fizicii, nu poate zbura, dar totuşi, zboară. Uneori, îmi umple cu sens nişte clişeie, îmbrăcându-le cu experienţele proprii. Read the rest of this entry »

top 10:

…să umblu cu picioarele goale pe gresie rece

…felia de lămâie din ceai să fie perfect rotundă

…să întorc perna pe cealaltă parte în somn ca să fie rece

…să fac baie unui cal

…să merg în maşină când plouă şi să ascult muzică

…să răsucesc o şuviţă de păr pe deget

…mirosul rufelor îngheţate

…tartinele cu unt şi roşie

…cafea neagră şi tare dimineaţa când mă trezesc

…să văd cum de sub un niqab de femeie musulmană apare un dread roşu    

Dar vouă ce vă place?

Prieteni!

Vă propun mai jos să luaţi act de cunoştinţă că o parte dintre cetăţeni, inclusiv unii virtuali, care şi-au asumat rolul de pedagogi emeriţi m-au zaibit concret. Această parte (din fericire minoritară) ştie cel mai bine cum trebuie să trăiască Lupul Sur, cum să-şi schimbe blana, cât să beie, ce sa (nu) fumeze, cui să se roage, cum să scrie şi, mai nou, ce fel de muzică să asculte.

În principiu, eu deja m-am resemnat cu faptul că moldovenii mor de grija altora. Vecini, colegi, rude pe care ai vrea să le vezi numai odată în viaţă (la înmormântare), toţi te învaţă cu cine să (nu) te culci, cum să te tunzi, şi câţi copii să naşti. Evident, ei nu sunt pur şi simplu lipsiţi de tact. Ei îţi vor binele şi îi mănâncă, efectiv, omoplaţii în locul de unde eclozeză de obicei aripile.

But! huli chestia asta trebuie să treacă şi în spaţiul virtual? Când sfaturile încep să vină şi de la oameni, care nici în ochi nu m-au văzut, eu chiar încep să mă înfurii. Le mulţumesc din suflet pentru grijă tuturor lectorilor preocupaţi să facă din mine o persoană mai bună. Dar, ребята, право не стоит. Nu vă pierdeţi timpul, vă asigur, că eu voi continua să fac ceea ce consider de cuviinţă, şi aşa, cum îmi place mie, nu vouă.

Iar dacă aveţi înclinaţii mesianice şi vă tentează o carieră în domeniu, faceţi altceva, mergeţi pe apă, hrăniţi gloatele cu o pâine… dar otъebiţi-vă de la oamenii care  (beleive me!) o sută de ani n-au avut nevoie de sfaturile voastre, şi încă pe atât n-o să aibă.

…m-am trezit azi dimineaţă cu senzaţia că a venit sfârşitul lumii.

Dacă nu era papagalul, care m-a înjurat în fel şi chip pentru că nu l-am hrănit, aş fi crezut că am murit temporar. Ca după o doză de kalipsol, când un vârtej te smulge din propriul corp şi de duce undeva, pe braţele întinse, prin tuneluri multicolore, cu imagini care se schimă ca mozaicul într-un caleidoscop cu oglinzi şi cioburi de sticlă, în care ne uitam când eram copii.

Sub geamurile mele ţipă liniştea nespecifică pentru orele 7 dimineaţa. Cred că din cauza ploii de ieri. O senzaţie de vacuum temporal…  (În engleză aş spune timeless, iar în rusă aş spune de безвременье) Probabil, din cauza ceasului care s-a oprit. Şi vecina doarme. Doarme şi Charlie, pechinezul bătrân de la etajul doi, pe care stăpâna lui îl trimite în fiecare dimineaţă la plimbare forţat, şi care de obicei protestează pasional sub geamurile mele. (De ce în limba română nu te poţi juca atât de interesant cu cuvintele? În english aş spune că ea, curtea, era absolut neighborless şi dogless, iar in rusă aş spune de starea de безсоседщина…)

Mai în scurt.

Ce-am băut eu ieri? Nu ceea la ce v-aţi gândit. Am băut Nurofen+NyQuil+no-spa.

Dacă ieri seara târziu mergeaţi pe stardă şi vi s-a părut cumva că cineva vă flutură voios cu mâna din ceruri, să ştiţi că eu eram.

P.S. Am o viroza.

Wanna be stupid. Oricum inteligenţa este printre ultimele lucruri necesare ca să ai succes. Obraznicul mănâncă praznicul, iar subiectele cele mai decoltate, nu cele mai inteligente, fac borţi în cer (şi în buzunare). So, why be smart?

Read the rest of this entry »

For real. Niciodată nu poţi şti cine te strigă din urmă, şi ce vrea de la tine. Poţi s-o păţeşti ca nevasta curioasă din legendele biblice, care a întors capul să vadă ce a făcut Conducătorul Suprem din oraşele destrăbălate, şi ca fiica ei, care a vrut să vadă ce a făcut tot el cu mamă-sa. Read the rest of this entry »